Sfori

Naşterea. Ce dar minunat. Suntem atât de entuziasmaţi în subconştientul nostru de acest cadou încât uităm să vedem şi ce altceva mai primim odată cu naşterea.

La început nu vedem că primim şi sfori. Da sfori. De care se poate trage şi în functie de modul în care această operaţiune delicată este executată aşa dansăm. Mai exact aşa ni se crează destinul.

La început aşa cum este şi normal de sforile noastre trag părinţii. Şi iată că începem să creştem şi să gustăm din picăturile de miracol stânse în clipele de viaţă. Praful magic al zânelor ne transformă în îngerşi care zboară de colo colo gustând cu nesaţ din tot ce ne înconjoară.

Mai apoi de sforile noastre începe să tragă şi anturajul. Părinţii parcă nu mai pot concura. Ne ferim privirea de ochii lor atraşi de mirajul unui univers perfect oferit pe un platou de argint de prietenii noştri care ne înţeleg şi ne doresc numai binele.

Mai apoi dacă reuşim să realizăm că orice miraj nu poate dura o eternitate, sau dacă realizăm că avem mai multe sanse să ne împiedicăm de prag decât sa trecem peste tocul uşilor, începem să adunăm sforile împrăştiate şi ni le tragem singuri. Este acel moment în care unii dintre noi aleg să devină stăpânii propriilor destine.

Este momentul de libertate când adevăratul univers ni se dezvăluie.

Este clipa pentru care ne-am născut. Trebuie doar să deschidem palma şi să întindem mâna.

Fericirea şi împlinirea sunt doar la un braţ distanţă de noi. Doar să tragem de sfori.

Ţie cine îţi trage de sfori?